Telescopul spațial Hubble al NASA a identificat o stea de un milion de ori mai strălucitoare decât soarele care a explodat ca supernova în 2005 - cu mult înainte de a fi trebuit, potrivit teoriilor actuale ale evoluției stelare.
Steaua condamnată, estimată la aproximativ 100 de ori masa soarelui nostru, nu a fost suficient de matură, conform teoriei, a evoluat un nucleu masiv de fier de cenușă de fuziune nucleară. Aceasta este presupusa condiție necesară pentru o implozie de bază care declanșează o explozie de supernova.
„Aceasta ar putea însemna că greșim în mod fundamental cu privire la evoluția stelelor masive și că teoriile trebuie revizuite”, spune Avishay Gal-Yam de la Institutul de Știință Weizmann din Rehovot, Israel. Constatarea apare în versiunea online din Revista naturii.
Explozia, numită supernova SN 2005gl, a fost văzută în galaxia cu bară în spirală NGC 266 din 5 octombrie 2005. NGC 266 se află la aproximativ 200 de milioane de ani lumină distanță, în constelația Pești.
Progenitorul era atât de strălucitor încât probabil a aparținut unei clase de stele numite Variabile albastre luminoase (LBV), „pentru că niciun alt tip de stea nu este la fel de intrinsec strălucitor”, spune Gal-Yam. Există însă o rid: pe măsură ce o stea din clasa LBV evoluează, își varsă o mare parte din masă printr-un vânt stelar violent. Numai în acel moment, el dezvoltă un miez mare de fier și, în cele din urmă, explodează ca o supernovă cu colaps.
„Identificarea progenitorului arată că, cel puțin în unele cazuri, stele masive explodează înainte de a pierde cea mai mare parte a învelișului lor de hidrogen, ceea ce sugerează că evoluția miezului și evoluția plicului sunt mai puțin cuplate decât se credea anterior, o constatare care poate necesita o revizuirea teoriei evoluției stelare ", a declarat co-autorul Douglas Leonard, de la Universitatea de Stat din San Diego din California, într-un comunicat de presă.
O posibilitate este ca progenitorul de la SN 2005gl să fie într-adevăr o pereche de stele - un sistem binar - care s-a contopit. Acest lucru ar fi provocat reacții nucleare pentru a străluci enorm steaua, făcând-o să pară mai luminoasă și mai puțin evoluată decât a fost în realitate.
„De asemenea, aceasta lasă deschisă întrebarea că ar putea exista și alte mecanisme pentru declanșarea unor explozii de supernove”, spune Gal-Yam. „S-ar putea să lipsească ceva foarte de bază în a înțelege cum trece o stea superluminoasă prin pierderea de masă.”
Gal-Yam și Leonard au localizat progenitorul în imagini de arhivă ale NGC 266, luate în 1997. Apoi au folosit telescopul Keck pentru a localiza cu precizie supernova pe brațul exterior al galaxiei. O observație ulterioară cu Hubble în 2007 a arătat fără echivoc că steaua superluminoasă a dispărut.
Se preconizează că stelele extrem de masive și luminoase, care depășesc 100 de mase solare, cum ar fi Eta Carinae din propria noastră galaxie Calea Lactee, își vor pierde întregi plicuri de hidrogen înainte de exploziile finale ca supernove.
„Aceste observații demonstrează că multe detalii despre evoluția și soarta LBV-urilor rămân un mister”, a declarat Mario Livio, de la Institutul de Științe ale Telescopului Spațial din Baltimore. „Ar trebui să continuăm să fim cu ochii pe Eta Carinae - ne poate surprinde încă o dată.”
CAPIȚII MOSAICE: [Centrul de sus] 2005 imagine bazată la sol a supernovei; [Stânga jos] 1997 Arhiva Hubble imagine cu lumină vizibilă a regiunii galaxiei în care a explodat supernova, cercul alb marcând steaua progenitoare; [Centrul de jos] Fotografie cu lumină aproape infraroșu a exploziei supernovei realizată pe 11 noiembrie 2005, cu telescopul Keck, cu explozia centrată pe poziția progenitorului; [Dreapta jos] Imaginea de urmărire a lui Hubble cu lumină vizibilă făcută pe 26 septembrie 2007. Steaua progenitoare a dispărut. Credit: NASA, ESA și A. Gal-Yam (Weizmann Institute of Science, Israel)
Sursa: HubbleSite