Pământul este plin de conuri din spațiu și este vina planetei noastre.
Majoritatea meteoriților găsiți pe Pământ sunt doar niște pete în formă aleatorie. Dar un număr surprinzător de mare, aproximativ 25%, sunt în formă de con atunci când vă încadrați toate piesele împreună. Oamenii de știință numesc aceste pietre spațiale conice „meteoriți orientați”. Și acum, datorită unei perechi de experimente publicate online azi (22 iulie) în revista Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS), știm de ce: Atmosfera sculptează rocile în forme mai aerodinamice pe măsură ce cad pe Pământ.
„Aceste experimente spun o poveste de origine pentru meteoriți orientați”, a spus într-un comunicat Leif Ristroph, un fizician matematic al Universității din New York (NYU) care a condus studiul. "Forțele foarte aerodinamice care se topește și reformulează meteoroizii în zbor se stabilizează, astfel încât o formă de con poate fi sculptată și ajunge în cele din urmă pe Pământ".
Este dificil să reproducem cu exactitate mediul întâlnit de meteoroizi în drumul lor către suprafața planetei noastre. Rocile spațiale se trântesc în atmosferă la viteze mari, generând o frecare intensă, bruscă, care încălzește, se topește și deformează obiectele, în timp ce se rotesc liber. Aceste condiții nu existau în laboratorul din New York, unde a avut loc studiul, dar cercetătorii au aproximat acești factori folosind materiale mai moi și apă și împărțind experimentul în părți.
În primul rând, cercetătorii au fixat bile de lut moale în centrul fluxurilor de apă grăbită, o aproximație aproximativă a unei stânci grele lovind o atmosferă. Argila, au descoperit oamenii de știință, au avut tendința de a deforma și de a eroda într-o formă de con.
Dar acel experiment singur nu ar explica prea multe. Argila moale nu avea voie să se miște în apă - o situație foarte diferită de la o stâncă liberă să se desprindă prin atmosfera superioară și să se orienteze cumva.
Astfel, pentru a doua etapă, cercetătorii au aruncat diferite tipuri de conuri în apă pentru a vedea cum au căzut. Se dovedește că conurile care sunt prea înguste sau prea grase tind să cadă, cum ar face rocile de orice altă formă. Însă între cele două extreme au apărut conuri „Goldilocks”, care se învârteau până când punctele lor își îndreptau direcția de deplasare, ca o săgeată, și apoi alunecau lin prin apă.
Aceste două experimente par a arăta că atunci când sunt îndeplinite anumite condiții, rocile spațiale vor dezvolta forme conice sub fricțiunea extremă a unei intrări atmosferice. Și uneori acele părți conice vor ajuta ca aceste roci să se stabilizeze, îndreptându-se într-o direcție consistentă pe măsură ce cad. Această stabilitate, la rândul ei, îi va face din ce în ce mai conici. Apoi, când aceste roci lovesc pământul, vânătorii de meteoriți întâlnesc rămășițele unor roci spațiale „orientate”, conice.
