Multe obiecte din sistemul solar au câmpuri magnetice puternice care deviază particulele încărcate ale vântului solar, creând o bulă cunoscută sub numele de magnetosferă. S-au descoperit afișări similare pe giganții de gaz. Cu toate acestea, multe alte obiecte din sistemul nostru solar nu au capacitatea de a produce aceste efecte, fie pentru că nu au un câmp magnetic puternic (cum ar fi Venus), fie o atmosferă cu care particulele încărcate pot interacționa (cum ar fi Mercur).
Deși luna îi lipsește ambele, un nou studiu a descoperit că luna poate produce încă „mini-magnetosfere” localizate. Echipa responsabilă pentru această descoperire este o echipă internațională formată din astronomi din Suedia, India, Elveția și Japonia. Se bazează pe observații ale navei spațiale Chandrayaan-1 produse și lansate de Organizația Spațială Indian de Cercetare (ISRO).
Folosind acest satelit, echipa a cartografiat densitatea atomilor de hidrogen retrasi care provin de la vântul solar care lovește suprafața și se reflectă. În condiții normale, 16-20% din protonii primiți de la vântul solar se reflectă în acest fel.
Pentru cei încântați de peste 150 de volți de electroni, echipa a găsit o regiune în apropierea antipodului Crisium (regiunea direct vizavi de Marele Criș de pe Lună). Această regiune a fost descoperită anterior ca având anomalii magnetice în care rezistența câmpului magnetic local a atins câteva sute de nanotezole. Noua echipă a constatat că rezultatul a fost acela că vântul solar venit a fost deviat, creând o regiune protejată cu un diametru de aproximativ 360 km înconjurată de o „regiune de 300 km grosime a fluxului plasmatic îmbunătățit, care rezultă din vântul solar care curge 23 în jurul mini-magnetosfera.“ Deși fluxul se acumulează, echipa constată că lipsa unei limite distincte înseamnă că nu este probabil să existe un șoc de arc, care ar fi creat pe măsură ce acumularea devine suficient de puternică pentru a interacționa direct cu particule suplimentare de intrare.
Sub energii de 100 eV, fenomenul pare să dispară. Cercetătorii sugerează acest lucru către un mecanism diferit de formare. O posibilitate este ca un anumit flux solar să treacă prin bariera magnetică și să se reflecte creând aceste energii. Un alt lucru este că, în locul nucleelor de hidrogen (care compune majoritatea vântului solar) acesta este produsul particulelor alfa (nuclee de heliu) sau al altor ioni solari mai grei care lovesc suprafața.
Nu este discutat în lucrare este doar cât de valoroase ar putea fi astfel de caracteristici pentru viitorii astronauți care doresc să creeze o bază pe Lună. În timp ce câmpul este relativ puternic pentru câmpurile magnetice locale, acesta este încă în jur de două ordine de mărime mai slabe decât cele ale Pământului. Astfel, este puțin probabil ca acest efect să fie suficient de puternic pentru a proteja o bază și nici nu ar oferi protecție împotriva razelor X și a altor radiații electromagnetice periculoase furnizate de o atmosferă.
În schimb, această constatare prezintă mai mult în calea curiozității științifice și poate ajuta astronomii să mapeze câmpurile magnetice locale, precum și să investigheze vântul solar dacă astfel de mini-magnetosfere sunt localizate pe alte corpuri. Autorii sugerează căutarea unor funcții similare pe Mercur și asteroizi.