Suprafața lunară luată de SMART-1. Credit imagine: ESA Faceți clic pentru a mări
În timp ce Pământul este înclinat la un unghi de aproximativ 23 de grade, înclinarea Lunii este cu puțin peste un grad. Din aceasta cauza, culmile unor jante de cratere lunare sunt luminate de soare pe perioade foarte lungi. În unele locații, există „vârfuri de lumină eternă” sau pics de lumiere eternelle, așa cum le-a numit astronomul francez Camille Flammarion la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Nava spațială Clementine a NASA a orbit pe lună timp de trei luni în 1994. A identificat câteva locuri din regiunea polară nordică, care sunt luminate tot timpul verii, iar altele care sunt luminate cu 80% din timp. Aceasta nu a fost o mare surpriză, pentru că știm că pe Pământ polii primesc multă lumină solară în timpul verii. O întrebare la care Agenția Spațială Europeană a dorit să răspundă cu misiunea SMART-1 a fost dacă există suficientă lumină solară pentru a mai lumina aceste locuri în timpul iernii.
SMART-1 a cartografiat zonele polare de pe Lună și am găsit recent un sit iluminat la aproximativ 15 kilometri de polul nord. Chiar dacă cea mai mare parte a lunii este întunecată în acea regiune, există un zid de crater suficient de înalt pentru ca lumina soarelui să-și lovească marginea.
Astfel de zone luminate perpetuu ar fi locuri bune pentru a începe explorarea noastră a lunii. Dacă nu doriți să vă bazați pe sisteme complexe de alimentare, puteți instala centrale solare în vârfuri și puteți folosi energia pentru a rula micii rover și aterizatori. Astfel de sisteme sunt mai ușor de proiectat decât sistemele electrice și mecanice care trebuie să reziste la variația extremă a temperaturii între ziua lunară și noaptea. Plecând de acolo, puteți construi o pânză de păianjen de facilități și habitate, cu energia de bază pentru alimentarea zonelor înconjurătoare.
Un vârf de lumină veșnică ar fi un loc bun pentru a ne retrage iarna, unde am putea menține operații la nivel scăzut. Primăvara și vara, am putea ajunge în alte părți ale lunii, extinzându-ne la sute de kilometri de miez.
Vârfurile asigură o oarecare stabilitate la temperatură. Pe ecuatorul lunii, temperatura poate varia de la minus 170 grade C la plus 110 grade C. Vârfurile au o variație mai mică și o temperatură medie de minus 30 grade C. Un colector solar pus pe un vârf ar putea oferi suficientă energie pentru a menține un habitat cu o temperatură foarte confortabilă de 20 de grade C.
Cu un mediu atât de stabil, ai putea face experimente în științele vieții pentru a testa modul în care viața se adaptează pe altă lume. Am putut vedea cum bacteriile rezistă la mediul de radiație. Am putea dezvolta experimente de creștere a plantelor în pregătirea bazelor umane.
De asemenea, dorim să știm dacă diferite organisme pot supraviețui și prolifera în condițiile extreme ale lunii. Experimentând diferite temperaturi, presiune artificială și alți factori, am putut să ne dăm seama dacă chiar am avut nevoie să dezvoltăm sere lunare. Avem nevoie să recreăm o copie exactă a condițiilor Pământului sau putem doar să adaptăm aspectele condițiilor lunare și să folosim resursele locale?
Unii astronomi sunt interesați de vârfurile luminii veșnice. Ai putea construi un observator foarte mare, la oarecare distanță de un vârf de lumină eternă, care ar putea observa universul nesupravegheat. Deoarece nu există atmosferă pe lună, lumina soarelui nu se risipește, așa că puteți face observații chiar și în timpul zilei.
În sfârșit, la fel cum axa de rotație a Lunii produce vârfuri de lumină veșnică, există și locuri, precum fundul unor cratere din apropierea stâlpilor, care sunt în umbra permanentă. Suntem foarte interesați de astfel de cratere, deoarece acestea pot conține gheață cu apă. Aceasta ar putea fi o resursă valoroasă pentru bazele viitoare pe Lună.
Așadar, un vârf de lumină eternă ar fi o bună bază centrală de la care să începem activitățile noastre lunare. Ar putea furniza o sursă de energie solară pentru explorare, observații astronomice, experimente în științele vieții și investigarea posibilelor ape din craterele întunecate.
Pentru a ne extinde peste câteva sute de kilometri de vârfuri, totuși, va trebui să dezvoltăm sisteme de energie nucleară. Aceasta ar furniza suficientă energie pentru a ne permite să creștem de la un mic refugiu la un sat global de pe Lună.
Sursa originală: Astrobiologia NASA
