În urmă cu un an, Lunar Reconnaissance Orbiter (LRO) a ajuns oficial pe orbita despre Lună, iar în ultimele 12 luni a adunat mai multe informații digitale decât orice misiune planetară anterioară din istorie. NASA spune că hărțile și seturile de date colectate de instrumentele de ultimă generație ale LRO vor constitui temelia pentru toate viitoarele planuri de explorare lunară, precum și vor fi critice pentru oamenii de știință care lucrează pentru a înțelege mai bine luna și mediul său. Pentru a sărbători un an pe orbită, iată zece observații grozave făcute de LRO.
1. Locul cel mai rece din sistemul solar.
Dacă credeți că Pluto, un KBO sau cele mai îndepărtate zone ale sistemului nostru solar sunt reci, o locație mai aproape de Pământ este de fapt mai rece. Diviner, instrumentul de temperatură al LRO, a găsit un loc în podeaua craterului Hermite a lunii, care a fost detectat la -415 grade Fahrenheit (-248 Celsius), ceea ce îl face să fie cea mai rece temperatură măsurată oriunde în sistemul solar. Pentru comparație, oamenii de știință consideră că suprafața lui Pluton scade doar la aproximativ -300 de grade Fahrenheit (-184 Celsius). Regiuni extrem de reci, similare cu cele din craterul Hermite, s-au găsit pe fundul mai multor cratere cu umbră permanentă la polul sud lunar și au fost măsurate în adâncurile nopții de iarnă.
2. Unde oamenii au umblat pe Lună
Opiniile LRO asupra locurilor de aterizare Apollo nu sunt deloc uimitoare, ca să nu mai vorbim de interesant. Mai sus, cele mai recente aspecte ale LRO asupra locului de aterizare Apollo 11, care arată clar unde a fost lăsată în urmă stadiul de coborâre (aproximativ 12 metri în diametru), precum și pistele astronauților și diversele echipamente pe care le-au dislocat. Aceste date LRO au o valoare științifică importantă, deoarece oferă context pentru probele de Apollo returnate. Dincolo de utilizarea lor pentru știință, imaginile celor șase situri de aterizare cu echipaj observate de LRO oferă o amintire a mândriei moșteniri de explorare a NASA și o notă de inspirație despre ceea ce oamenii sunt capabili în viitor.
3. Peșteri pe Lună
Ce ar putea fi mai interesant decât găsirea unei peșteri pe Lună, un potențial habitat lunar viitor pentru exploratorii umani? LRO a acum colectat cele mai detaliate imagini cu cel puțin două gropi lunare, destul de literalmente găuri gigantice pe lună. Oamenii de știință cred că aceste orificii sunt de fapt luminatoare care se formează atunci când tavanul unui tub de lavă subteran se prăbușește, posibil din cauza unui impact de meteorit care îi străpunge. Una dintre aceste luminatoare, groapa Marius Hills, a fost observată de mai multe ori de către echipa de cercetare japoneză SELENE / Kaguya. Cu un diametru de aproximativ 213 de metri (65 de metri) și o adâncime estimată de 260 până la 290 de metri (80 până la 88 de metri), este o groapă suficient de mare pentru a încadra Casa Albă în interior. Imaginea prezentată aici este groapa Mare Ingenii. Această gaură este de aproape două ori mai mare decât cea din Dealurile Marius și cel mai surprinzător se găsește într-o zonă cu relativ puține caracteristici vulcanice.
4. Găsirea navei spațiale dispărute
Lunokhod 1 a fost numele unui rover robot robot care a aterizat pe lună în 1970 și a navigat aproximativ 10 mile (10 km) din suprafața lunară peste 10 luni înainte de a pierde contactul în septembrie 1971. Oamenii de știință nu erau siguri de unde se află roverul. cel puțin o echipă de cercetători au căutat-o, sperând să scape de un laser din oglinzile retroreflectoare. Cu toate acestea, în luna martie trecută, echipa LROC a anunțat că a descoperit-o, la kilometri de locația pe care echipa laser a căutat-o. Folosind informațiile furnizate de LRO, un impuls laser a fost trimis la Lunokhod 1 și s-a făcut contact cu rover-ul pentru prima dată în aproape patru decenii. Nu numai că retroreflectorul Lunokhod 1 a returnat un semnal, dar a returnat unul care a fost de aproximativ cinci ori mai bun decât cele care au fost returnate de rutină de oglinzile Lunokhod 2 de-a lungul anilor.
5. Apollo 14’s Near Miss of Seeing Cone Crater.
Când echipajul Apollo 14 format din Alan Shepard și Edgar Mitchell s-au deplasat pe locul lor de aterizare la Fra Maura, au sperat să poată aduna probe de pe marginea Cone Crater. Dar nu au găsit niciodată janta și fără o foaie de parcurs sau indicatoare de-a lungul drumului pentru a-i ajuta să o găsească (și, de asemenea, nu au avut avantajul de a călări pe roverul lunar, așa că a trebuit să meargă tot timpul). Au mers aproape o milă (1400 de metri) și înclinarea abruptă a jantei craterului a îngreunat ascensiunea, ridicând ritmul cardiac al astronautului. În plus, programul strâns al activității a dus la controlul misiunii, ordonându-i să strângă orice probă și să revină la modulul de aterizare. Nu au ajuns niciodată la marginea craterului. Deși geologii spun că nu a afectat în mare măsură succesul obiectivului științific, astronauții au fost personal dezamăgiți că nu au reușit să ajungă la vârf. Imaginile de la LRO arată acum exact cât de departe au călătorit astronauții și cât de aproape au ajuns să ajungă la crater, urmele lor terminându-se la doar aproximativ 100 de metri (30 de metri) de margine!
6. Munții de pe Lună.
Pe Pământ, suntem învățați că munții se formează de-a lungul a milioane de ani, rezultatul schimbării treptate și al plăcilor de coliziune. Pe lună, însă, situația este cu totul alta. Chiar și cei mai mari munți lunari s-au format în câteva minute sau mai puțin, în timp ce asteroizii și cometele au trântit la suprafață la viteze extraordinare, deplasându-se și ridicând suficientă crustă pentru a crea vârfuri care rivalizează cu ușurință pe cele găsite pe Pământ. În câteva ocazii din ultimul an, NASA a înclinat unghiul LRO pentru a face calibrări și alte teste. În astfel de cazuri, aparatul foto are ocazia să adune imagini oblice ale suprafeței lunare, cum este cea prezentată aici de Cabeus Crater, oferind o vedere dramatică a terenului montan al Lunii. Cabeerul Cabeus este situat lângă polul sud lunar și conține site-ul impactului misiunii LCROSS. Măsurările timpurii efectuate de mai multe instrumente pe LRO au fost folosite pentru a ghida decizia de a trimite LCROSS către Cabeus. În timpul impactului LCROSS, LRO a fost poziționat cu atenție pentru a observa atât norul de gaz generat în impact, cât și încălzirea la locul impactului.
7. Rile lunare: canale misterioase pe Lună
Rile sunt depresiuni lungi și înguste pe suprafața lunară, care arată ca niște canale ale râurilor. Unele sunt drepte, unele curbe, iar altele, precum cele evidențiate aici, sunt numite rille „sinuoase” și au meandre puternice care se răsucesc și se întorc pe lună. Rile-urile sunt vizibile mai ales în imagini radar, cum sunt cele adunate de instrumentul LRO Mini-RF. Formarea rile lunare nu este bine înțeleasă. Se crede că pot exista multe mecanisme diferite de formare, inclusiv fluxuri de magmă antice și prăbușirea tuburilor de lavă subterane. Imaginile de la LRO îi vor ajuta pe cercetători să înțeleagă mai bine aceste misterioase caracteristici lunare „asemănătoare râului”.
8. Zonele de lumină solară aproape constantă la Polul Sud
Una dintre cele mai vitale resurse pe care le caută LRO pe lună este iluminarea solară. Lumina de la soare oferă atât căldură, cât și o sursă de energie, două constrângeri critice pentru eforturile de explorare. Axa lunii este doar ușor înclinată, astfel încât există polițe înalte la poli, care rămân aproape constant expuse la soare. Folosind măsurătorile precise ale LRO de topografi, oamenii de știință au reușit să mapeze iluminarea în detaliu, găsind anumite zone cu vizibilitate solară de până la 96% Astfel de site-uri ar avea soare continuu timp de aproximativ 243 de zile pe an și nu ar avea niciodată o perioadă de întuneric total mai mult de 24 de ore.
9. Zoo de lună vă permite să-i ajutați pe oamenii de știință lunari.
Cel mai recent proiect Citizen Science de la Zooniverse, Moon Zoo folosește aproximativ 70.000 de imagini de înaltă rezoluție adunate de LRO, iar în aceste imagini sunt detalii de până la 50 de centimetri (20 inci). „Zooitelor” li se cere să clasifice craterele, bolovanii și multe altele, inclusiv canalele de lavă și mai târziu, compararea imaginilor LRO recente cu cele luate cu ani în urmă de alte nave spațiale orbitante.
Primele sarcini sunt numărarea craterelor și bolovanilor. Comparând și analizând aceste funcții în diferite regiuni, precum și în alte locuri precum Pământul și Marte, zooitele pot ajuta oamenii de știință să înțeleagă mai bine istoria naturală a sistemului nostru solar.
10. Obținerea unui aspect bun spre partea îndepărtată.
Forțele mareei dintre Lună și Pământ au încetinit rotația Lunii, astfel încât o parte a Lunii să se întoarcă întotdeauna spre planeta noastră. Deși uneori este denumită în mod necorespunzător „latura întunecată a lunii”, ar trebui să fie denumită în mod corect „latura îndepărtată a lunii”, deoarece primește la fel de multă lumină solară ca partea care ne înfruntă. Partea întunecată a lunii ar trebui să se refere la orice emisferă nu este aprinsă la un moment dat. Deși mai multe nave spațiale au imaginat partea îndepărtată a Lunii de atunci, LRO oferă noi detalii despre întreaga jumătate a lunii care este obscurită de pe Pământ. Latura îndepărtată lunară este mai dură și are mult mai multe cratere decât partea apropiată, astfel că unele dintre cele mai fascinante caracteristici lunare sunt localizate acolo, inclusiv unul dintre cele mai mari cratere de impact cunoscute din sistemul solar, bazinul Polului Sud-Aitken. Imaginea evidențiată aici arată topografia lunii din instrumentele LOLA ale LRO cu cele mai mari înălțimi de peste 20.000 de picioare în roșu și cele mai joase zone sub 20.000 de metri în albastru.
Consultați site-ul LRO pentru mai multe informații.
Sursa: NASA
