Când astronomii privesc pe cerul nopții, aproape fiecare galaxie se grăbește de noi, purtată de expansiunea Universului. Și ceva timp în următorii câteva miliarde de ani, cele două galaxii noastre se vor ciocni și vor începe procesul lung de fuziune. Soarele nostru și chiar Pământul ar trebui să fie încă în jur, așa că ne pune întrebarea, ce se va întâmpla cu Sistemul nostru Solar?
Din fericire, T. J. Cox și Abraham Loeb de la Harvard-Smithsonian Center for Astrophysics au făcut matematica în recentele lor lucrări intitulate The Colision Between The Milky Way And Andromeda. În această lucrare, acestea prezintă graficul simulării acestei coliziuni masive și estimează anumite obiective viitoare pentru sistemul nostru solar.
Galaxia noastră, Calea Lactee și Andromeda (M31) împreună cu cei 40 de însoțitori ai lor mai mici formează cei doi mari membri ai Grupului local de galaxii. În timp ce majoritatea galaxiilor se îndepărtează de noi ca parte a extinderii Universului, Grupul Local este legat gravitațional între ele și va continua să interacționeze în următorii ani.
Când s-a născut Soarele nostru, acum 4,7 miliarde de ani, Andromeda și Calea Lactee erau la distanță de 4,2 milioane de ani-lumină. În continuă mișcare împreună de-a lungul a miliarde de ani, acum sunt doar 2,6 milioane de ani-lumină distanță și s-au îndreptat clar către o coliziune. Dar nu va fi o coliziune frontală, cele două galaxii vor lua mai întâi reciproc.
Primul interval lateral va avea loc la mai puțin de 2 miliarde de ani. În timpul primei interacțiuni, există o șansă de 12% ca Sistemul Solar să poată fi scos de pe discul Căii Lactee și să se afle în coada mare a materialului care va ieși din Calea Lactee. Și există o șansă îndepărtată, mai mică de 3%, ca Soarele să sară nava, unindu-se cu Andromeda și părăsind Calea Lactee în întregime.
Deoarece Soarele și Pământul vor fi încă în jur, viitorii astronomi ar putea fi martorii coliziunii în toată gloria sa. Întrucât Soarele își va crește constant producția de radiații, s-ar putea ca viața să nu poată supraviețui pe planeta noastră dacă inginerii nu își pot da seama de o modalitate de a ține Pământul să se îndepărteze de Soare.
Apoi galaxiile se vor reîntâlni pentru o altă lovitură, apoi o alta și, în cele din urmă, se vor așeza într-un roi gigantic de stele care zumzăie în jurul unui centru comun de gravitație. Momentan liniștită, gurile negre supermasive pot să se aprindă, devenind nuclee galactice active, sărbătorindu-se cu torentul de material nou, care nu a avut ghinion să intre în zonele lor de hrănire. Nori de coliziune de gaz și praf se vor aprinde în regiunile furioase de formare a stelelor.
După toate probabilitățile, aceste interacțiuni vor împinge Soarele în halo-ul exterior al noii galaxii, împingându-ne cel puțin 100.000 de ani-lumină din centru și în siguranță, să se îndrepte de aceste găuri negre.
Și la 7 miliarde de ani de acum, când Soarele nostru este în ultimele etape ale vieții - un gigant roșu - și Pământul nostru este un cindru ars, Milkomeda se va fi format.
(Cel puțin așa o numesc Cox și Loeb. Am inventat Milkdromeda într-un episod din Astronomy Cast.)
Această viitoare galaxie va fi o galaxie masivă, eliptică, pierzând orice rămășiță din brațele sale spiralate familiare. Formația furioasă de stele se va stabili și această nouă galaxie își va trăi anii rămași, folosind încet materialul stelar brut rămas.
Acum 100 de miliarde de ani, toate galaxiile care nu sunt legate de Grupul Local se vor retrage din viziune - acum călătorind departe de noi mai repede decât viteza luminii. Conceptul de astronomie extragalactică se va încheia, iar Milkomeda va da socoteală întregului Univers vizibil.
Sursa originală: Arxiv
